Monografia asigurărilor

 

Păstrează vie amintirea timpului petrecut în asigurări!

 

Contribuie și TU la

Monografia ultimului sfert de secol de piață românească de asigurări

cu propriile istorioare sau întâmplări memorabile

 

Scopul proiectului:

Publicarea cărții ”ȘI EU M-AM ÎNDELETNICIT PRIN ASIGURĂRI”, care va cuprinde peste 100 de povestioare sau mărturii ale celor care au lucrat sau încă lucrează în industria autohtonă de asigurări.

Lucrarea este destinată tuturor celor care, perioade mai scurte sau mai îndelungate, au făcut sau fac, în continuare, parte din breasla asigurărilor.

 

Cine este invitat să participe la proiect?

Dacă ești (sau ai fost) agent sau broker de asigurări, agent de marketing, consultant, Unit Manager (UM) sau Team Leader (TL), Agency / Branch Manager, director regional, director de vânzări, trainer SAU angajat în departamentele financiar, juridic, actuariat, compliance, evaluarea riscului, despăgubiri, IT, marketing, HR etc.

împărtășește-ți cu colegii de breaslă

  • Întâmplările hazlii;
  • Situațiile memorabile (din care ai învățat ceva util, interacțiunile cu șefii sau cu subalternii);
  • Amintirile de la training-uri, conferințe sau ședințe;
  • Momentele interesante din viața de zi cu zi de la birou;
  • Istorioare cu sau despre clienți;
  • Povestioare legate de partenerii de business;
  • Cele petrecute la petrecerile de companie, aniversări, micro-revelioane;
  • Orice altceva consideri că e relevant și i-ar interesa pe ceilalți să afle.

 

Câte povestioare poți să ne trimiți?

Trimite-ne 1, 2, 3 sau oricâte povestioare dorești. Cu cât mai multe, cu atât mai bine!

 

De ce să ții cont?

Nu există cerințe legate de dimensiunea textului, sau norme de redactare speciale.

Nu ne interesează nume de persoane, ci numai faptele - așa cum s-au petrecut ele în realitate.

Nu e nevoie să ai talent literar, tu expediază-ne doar relatarea succintă a întâmplărilor petrecute, căci ne vom ocupa noi să ”le ajustăm din condei” pentru a asigura unitatea textului în ansamblul său.

Ne interesează, totuși, dacă nu te deranjează și pe tine: numele și prenumele tău, orașul în care locuiești, pozițiile ocupate în asiguratorii și / sau brokerii la care ai lucrat (de preferat, cu perioadele exprimate în ani).

 

Cum ne expediezi textele?

Ne poți trimite istorioarele tale astfel:

 

Termen limită:

Pentru buna derulare a proiectului, te rugăm frumos să ne expediezi istorioarele tale în maximum 7 zile de la data vizualizării acestei pagini!

 

La final, te îndemnăm să

Citești și să dai mai departe altor prieteni sau foști colegi care acum nu mai lucrează în domeniu, dar care crezi că ar fi interesați să împărtășească, la rândul lor, câteva amintiri din asigurări.

 

Cine gestionează acest proiect?

Cartea va fi publicată sub egida ISF (Institutul de Studii Financiare) și este coordonat de Dr. Alin T. Băiescu, expert asigurări (www.alinbaiescu.ro)

                                                                                          

Parteneri de promovare ai proiectului: UNSAR, Media XPrimm, UNSICAR, ApPA si ProFiduciaria

           

Termeni și condiții:

Prin transmiterea povestirii/amintirii îmi exprim în mod expres consimțământul ca aceasta să fie inclusă în  cartea ce va purta titlul de ”Și eu m-am îndeletnicit prin asigurări!” editata cu sprijinul ISF , dar numai sub condiția anonimizării oricăror nume sau denumiri de persoane la care mă refer în cuprinsul povestirii/amintirii.

Înțeleg și accept faptul că textele pe care le voi trimite ar putea fi supuse unui proces de adaptare pentru considerente de ordin estetic, literar și pentru asigurarea unei unități de redactare a întregii lucrări.

Înțeleg că expedierea uneia sau mai multor povestiri/amintiri nu conduce, implicit, și la includerea acestora  în cartea publicată, urmând a fi supuse unui proces de selecție.

Înțeleg și accept faptul că includerea în carte a propriilor povestiri/amintiri nu  îmi conferă niciun drept de autor asupra povestirii/amintirii și nici asupra cărții și conținutului acestei.

Sunt de acord să primesc cu titlu gratuit 1 exemplar din carte.

Institutul de Studii Financiare a lansat numarul al doilea al Revistei de Studii Financiare

Institutul de Studii Financiare a lansat numarul al-doilea al Revistei de Studii Financiare, în cadrul evenimentul...vezi tot

Revista de Studii Financiare

Opinii cu privire la etica în afaceri în rândul consilierilor financiari la nivel global

Scenariile etice dificile cu care se confruntă consilierii financiari din întreaga lume arată unele tendințe fa...vezi tot

Tact

WEBINARII PIAŢA FINANCIARĂ

Preocuparea noastră continuă este de identificare a nevoilor de formare şi specializare profesională a angajaţilor ...vezi tot

ISF - Accredited Training Partner of CISI

Selecţie evaluatori - Etapa I

Institutul de Studii Financiare selectează evaluatori pentru validarea cunoștințelor și abilităților profesionale ...vezi tot

Ectranz

Managementul – o cutie cu surprize

În filmul Forest Gump, celebru în anii ’90, un personaj spunea: „Life is like a box of choc...vezi tot

IMASIG
 Newsletter ISF

Abonează-te acum pentru a primi ultimele noutăți. Suntem prezenți și pe rețelele de socializare și