Parteneriate

La nivel internaţional, Institutul de Studii Financiare este:

  • Partener Acreditat de Training al CISI (CISI Accredited Training Partner). Titlul a fost acordat Institutului de Studii Financiare (ISF) de către Chartered Institute for Securities & Investment (CISI) incepând cu luna iulie 2016, fiind singurul partener acreditat pentru România, așa cum se poate vedea pe site-ul partenerului aici. Partenerul acreditat al CISI este o caracteristică esențială a cerințelor de asigurare a calității formării profesionale în domeniul financiar, iar scopul acestui parteneriat este de a permite furnizorilor să demonstreze că respectă cerințele de calitate prevăzute de CISI, acesta fiind printre principalele organisme profesionale internaționale pentru profesioniștii ce activează în domeniul investițiilor financiare. CISI recomandă numai acei furnizori de formare pe care îi acreditează, iar aceștia sunt singurii furnizori de formare listati pe site-ul oficial al CISI.
  • Centru de examinare regional pentru Europa de Sud-Est pentru Chartered Insurance Institute (UK) şi pentru American Institute for CPCU (USA).
  • Din 2009, Institutul este membru activ al EFICERT European Financial Certification Organization. EFICERT acţionează în vederea uniformizărilor certificărilor europene pe baza calificărilor naţionale în concordanţă cu standarde bine determinate. Incepând cu anul 2011, Institutul a devenit membru în consiliul de conducere EFICERT, iar în 2015 a organizat Adunarea Generală a EFICERT în România.
  • Partener Acreditat LOMAÎncepând cu luna ianuarie 2017, Institutul de Studii Financiare a devenit membru academic al LOMA, organizație internațională dedicată industriei serviciilor financiare și de asigurări. În calitate de membru LOMA, Institutul de Studii Financiare va fi la curent cu tendințele actuale ale industriei, reglementările, tehnologiile emergente și cele mai bune practici de învățare pe care le va împărtăși cu piața locală.

Institutul este membru al Comitetului Sectorial Finanţe, Bănci, Asigurări, contribuind la dezvoltarea standardelor şi programelor educaţionale coordonate de Consiliul Naţional pentru Calificarea şi Formarea Profesională a Adulţilor.

Institutul de Studii Financiare a încheiat un parteneriat cu Patronatul Român al Brokerilor de Asigurare-Reasigurare în vederea dezvoltării competențelor profesionale ale membrilor PRBAR prin identificarea nevoilor de formare a angajaților membrilor PBAR, organizarea de evenimente in parteneriat, dezvoltarea de programe de formare profesională personalizate, la standarde ridicate de calitate, precum și prin suport în obținerea de certificări internaționale pentru persoanele interesate.

 

Parteneriate media

 

                                                                                                                         

Acțiune de plantare copaci în zona Comana

În cadrul campaniei ”Romsilva contează pentru viitor” organizată de Regia Națională a Pădurilor ...vezi tot

Revista de Studii Financiare

A avut loc cea de-a doua ediție a Conferinței Europene a Serviciilor Financiare (ECFS 2018)

A doua ediție a Conferinței Europene a Serviciilor Financiare (ECFS 2018) s-a desfășurat la Brașov în perioad...vezi tot

Tact

Conferința "Siguranta rutiera - un deziderat realizabil" - subiecte dezbătute

Institutul de Studii Financiare în parteneriat cu Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din Romania (BAAR) au orga...vezi tot

ISF - Accredited Training Partner of CISI

Luni, 5 martie 2018 are loc Conferința "Siguranta rutiera - un deziderat realizabil"

Leonardo BADEA, Președintele ASF, și Cornel COCA CONSTANTINESCU, Vicepreședinte, Sectorul Asigurări - Reasigurări, ...vezi tot

Ectranz

Anunț privind selecția specialiștilor pentru elaborarea Codului deontologic al specialistului constatare daune

Institutul de Studii Financiare (ISF), pornind de la atribuțiile sale statutare și urmărind permanent prin proiectele...vezi tot

IMASIG
 Newsletter ISF

Abonează-te acum pentru a primi ultimele noutăți. Suntem prezenți și pe rețelele de socializare și